Ilie Alexoaie , din comuna Roma
este un botoşănean care a stat ascuns 22 de ani în sobă, după ce a participat
la o răscoală contra colectivizării în 1949
Ţăranii
din comuna Roma, judeţul Botoşani, care a fost scena unei răzmeriţe anticolectivizare
în 1949, şi-au apărat pământurile cu pumnii şi cu topoarele, sfârşind aproape
toţi în temniţele comuniste. Doar unul, Ilie Alexoaie, a scăpat după ce s-a
ascuns în sobă 22 de ani. A murit în 2008, la 19 ani după ce şi-a recuperat
ogoarele.
Comuna
Roma din judeţul Botoşani a fost aleasă, alături de alte cinci localităţi cu
pământ fertil din ţară, pentru a da startul procesului de colectivizare din
România. Comuniştii au venit aici, în 1949, însoţiţi de jandarmi şi de tovarăşi
ruşi, pentru a le explica oamenilor de ce era mai bine să-şi dea pământurile
statului.
Pe
12 iunie 1949, toţi sătenii din Roma au fost chemaţi în centrul satului, la
Primărie, unde tovarăşii le-au spus că trebuie să-şi dea pământurile statului
pentru a înfiinţa Gospodăria Agricolă Colectivă (GAC). Când au auzit că sunt
obligaţi să-şi dea loturile comuniştilor, oamenii au pus mâna pe pari şi pe
coase.
Cei
500 de gospodari chemaţi la Primărie i-au fugărit prin tot satul pe activiştii
de partid şi pe jandarmi. Mulţi dintre aceştia au încăput pe mâinile sătenilor
furioşi care i-au bătut cu parii şi cu pumnii. Chiar şi pe jandarmii care
încercau să îi aresteze. Conflictul a luat amploare, iar în mica localitate din
nordul Moldovei a sosit şi Armata.
Printre
„revoluţionarii“ din centrul satului se afla şi Ilie Alexoaie, un tânăr de 19
ani, alături de de tatăl său, Dumitru. Tânărul şi-a apărat părintele de jandarmi
şi a împărţit câţiva pumni comuniştilor. A culcat la pământ un activist şi o
tovarăşă. Când a venit Armata în sat, fiecare a fugit pe unde a putut. Ilie s-a
ascuns iniţial pe câmpuri şi prin căpiţe. Se hrănea cu ce apuca, inclusiv cu
rădăcini.
„Nimeni
nu a mai stat să vadă unde şi cum. Cu ce aveau pe ei, au ţâşnit pe fereastră
unii, alţii s-au ascuns prin beciuri. Tata a stat pe câmpuri aproape o lună. A
avut noroc că era vară“, povesteşte Anca Coler (32 de ani), fiica lui Ilie
Alexoaie. După ce s-a retras Armata din sat, Ilie s-a furişat acasă. Securiştii
încă mişunau prin localitatea care fusese împrejmuită cu gard de sârmă
ghimpată. Toţi erau bănuiţi.
.jpg)
Tânărul
de 19 ani era considerat un element periculos care a încercat să „răstoarne
ordinea de stat“. Era singurul care scăpase dintre „revoluţionari“. Când a
ajuns acasă, a aflat că tatăl său a fost ridicat şi băgat la puşcărie. A pus
din nou mâna pe par. „L-a convins mama lui să se potolească. Îşi iubea enorm
mama şi nu voia să o facă să sufere. I-a spus: «Măi, băiete, tu mi-ai mai
rămas, dacă mă iubeşti, te ascunzi!». Şi s-a ascuns 22 de ani“, spune Elena
Alexoaie (74 de ani), cea care i-a devenit soţie lui Ilie.
Omul
şi-a săpat la repezeală un ascunziş sub sobă. Acolo stătea toată ziua. În tot
acest timp,comuniştii l-au căutat. „Mama lui le-a spus că băiatul e mort. L-a
declarat mort şi la Primărie. Le-a spus că atunci când a fugit, s-a dus departe
şi ştie ea că el s-a înecat. Nu au crezut. Securiştii o întrebau pe soacra mea
unde stă, dar nu se atingeau de ea. Le era frică. Ştiau că dacă Ilie se ascunde
şi ei îi fac ceva maică-sii, îi omoară ca pe câini“, completează soţia lui Ilie
Alexoaie. Ieşea doar noaptea şi atunci îşi ajuta mama la treburile
din gospodărie. Se îmbrăca în haine femeieşti şi se apuca de treabă: crăpa
lemne, strângea fânul sau repara ce era de reparat prin gospodărie. În sobă,
învăţase să coasă şi, când nu dormea, făcea straie populare. „Făcea nişte
straie foarte frumoase. Ne-au rămas şi nouă câteva rânduri. Când a murit, în
2008, l-am înmormântat în haine făcute de el. Sunt convinsă că erau oameni care
ştiau de el. Dar nimeni nu l-a trădat. Iar comuniştilor nu le-a venit ideea să
caute în sobă. Acesta a fost norocul tatălui meu“, spune Anca, fiica lui Ilie
Alexoaie.
.jpg)
După
22 de ani petrecuţi în propria temniţă, în 1971, au venit din nou securiştii să
răscolească locuinţa. Ilie Alexoaie avea 41 de ani şi a fugit din nou pe
câmpuri. Zilele s-au transformat în săptămâni. Iar după aproape o lună şi
jumătate, când s-a întors, a găsit multă lume la el acasă. Murise mama lui. În
acel moment, Ilie Alexoaie, pe care aproape nimeni nu îl mai recunoştea după
atâţia ani, a decis să renunţe la ascunzătoare.
„La
priveghi, am stat toată noaptea de vorbă cu el. Era tare slăbit, el care fusese
un zdrahon! Nu îl mai recunoşteau nici comuniştii. Eu l-am îndrăgit de mică şi
l-am aşteptat pe el. A suferit mult la moartea mamei lui“, îşi aminteşte Elena
Alexoaie. A doua zi după ce şi-a îngropat mama, Ilie a pus mâna pe topor şi a
plecat spre Primărie să îşi ceară pământul înapoi.
„Am
mers după el şi i-am spus că îl împuşcă dacă face asta şi măcar de dragul meu
să stea liniştit. Am vorbit câteva ceasuri şi l-am convins. A mers imediat la
tata şi m-a cerut de nevastă. El s-a sacrificat pentru cei dragi lui. S-a bătut
în 1949 pentru pământul familiei şi pentru tatăl lui, a stat ascuns pentru mama
lui, iar pentru mine a strâns din dinţi şi a acceptat jugul comuniştilor. Ca să
ne hrănească şi pe mine, şi pe copil. Nu îi suporta, nu putea să îi vadă, i-ar
fi strâns de gât, dar pentru noi, îndura. L-am iubit pentru că a fost un om bun
şi curajos“, spune Elena Alexoaie.
După
ce a cerut-o de nevastă pe Elena, cu 10 ani mai tânără decât el, Ilie Alexoaie
s-a dus la Miliţie şi s-a predat. Mulţi dintre comuniştii care au trăit
momentul 1949 la Roma plecaseră sau muriseră. Ilie nu mai era o ameninţare. A
fost, totuşi, bătut şi ţinut în arest câteva zile.
După
ce a fost eliberat, s-a întors să muncească pământul. A acceptat să lucreze la
CAP. Era agricultor şi trebuia să-şi întreţină familia. În 1981, soţia lui a
născut şi un copil, o fată. Alexoaie a strâns din dinţi, s-a supus şi a
respectat tot ce voiau comuniştii de la ei. Ca o ironie a sorţii, gardul cu sârmă
ghimpată care înconjura satul, pus de comunişti ca să nu se fure de pe ogoare,
trecea chiar prin faţa casei lui Ilie. „Tata, când vedea gardul, spunea că a
stat ascuns 22 de ani degeaba. Că tot în închisoare se află. S-a supărat odată
şi i-a venit să-l dea jos cu toporul. Tot pentru noi s-a liniştit“, povesteşte
Anca Coler.
După
1990, şi-a primit pământul înapoi. S-a plimbat ore întregi pe ogor şi a
mângâiat brazdele pentru care a suferit atâta. A continuat să îşi lucreze
pământul la Roma, să îşi ajute familia şi a refuzat să vorbească despre ceea ce
a trăit. Nici casa părintească în care s-a ascuns nu mai există. În anul 2008,
luptătorul anticolectivizare de la Roma s-a stins, la vârsta de 79 de ani.
„Tata a fost un om care a suferit mult, dar nu s-a plâns niciodată. Mie mi-a
mai povestit şi câte ceva mamei. În rest, nimic. A îndurat la CAP ca să
ne hrănească. Autorităţile nici măcar nu l-au băgat în seamă,
măcar să-i fi strâns mâna... El a rămas doar un om cu amintiri înfiorătoare din
comunism“, spune Anca Coler. Elena Alexoaie şi Anca Coler merg zilnic la
mormântul lui Ilie Alexoaie şi îi aprind o lumânare. Soţia lui, cea care l-a
iubit din copilărie, îi vorbeşte. Peste tot în cimitirul din Roma se află
mormintele luptătorilor anticomunişti de la revolta din 1949. De
fapt, mormintele celor ale căror familii au avut „norocul“ să le fie trimise
acasă trupurile celor care au sfârşit în puşcării. Elena Alexoaie îşi mai aduce
aminte de numele lor: preotul Ioniţă, Ion Anuţei sau Tiliuţă. Ea este printre
puţinii din sat care mai trăiesc din acele vremuri. În cimitirul din comună nu
se găseşte niciun monument dedicat acestor eroi ai luptei anticomuniste din
1949.
A
TREIA REVOLTĂ DIN 1949
În
şedinţa Plenară a Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Român
(PMR) care a avut loc în martie 1949, Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul
general al PMR, anunţa declanşarea „transformării socialiste a agriculturii“,
de fapt, începutul procesului de colectivizare. Răscoala ţăranilor din Roma a
fost cea de-a treia împotriva colectivizării. Pe 19 aprilie 1949, s-au revoltat
sătenii din comuna Siliştea Crucii, judeţul Dolj, iar pe 5 şi 6 mai, cei din
comuna Lunca, judeţul Bistriţa-Năsăud. În total, în anul 1949 au avut loc 11
revolte, în nouă judeţe: Dolj, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Timiş, Bihor, Sibiu,
Arad, Suceava şi Satu Mare.
”SOLDAŢII”
REGELUI ÎNGENUNCHIAŢI DE COMUNIŞTI
Localitatea
botoşăneană Roma, întinsă pe şapte coline şi botezată în 1926 de un arhitect
pasionat de istoria antică tocmai după capitala Imperiului Roman, a fost
împrejmuită cu gard de sârmă ghimpată din 1950 până în 1970. Rămăşiţe ale
gardului se mai găsesc şi astăzi la marginea comunei. Aşezarea datează încă din
vremea lui Ştefan cel Mare, sub numele de Cotârgaci, sat care există şi astăzi.
Oamenii de aici au lucrat pământurile boierilor din generaţie în generaţie.
Abia în 1923, după Legea Agrară, sătenii, majoritatea veterani din Primul
Război Mondial sau chiar de la cel din 1877, au fost împroprietăriţi de către regele
Ferdinand I. Acestor oameni, care s-au bucurat doar o generaţie de loturile lor
agricole, comuniştii le-au cerut în 1949 pământul. În acest context, a izbucnit
răzmeriţa din iunie de la Roma.
PRINTRE
PRIMELE REVOLTE ANTICOMUNISTE
Istoricii
spun că revolta ar fi fost printre primele forme de luptă anticomunistă din
ţară. „Mulţi ţărani au luptat în armata regelui în războaie. Cei mai mulţi erau
gospodari în toată regula şi nu îi sufereau pe comunişti. Culmea, aici, în
acest sat de «soldaţi» ai regelui, comuniştii au vrut să facă printre primele
«colective agricole». Bineînţeles, s-a iscat o revoltă în toată regula. A fost
printre primele revolte de acest gen din ţară. I-au alungat pur şi simplu pe
comunişti din sat“, spune şi istoricul Gheorghe Median, din
Botoşani.
Elena
Alexoaie, soţia lui Ilie Alexoaie, deşi pe atunci avea doar 9 ani, îşi
aminteşte dimineaţa aceea de 12 iunie. „Eu l-am văzut dimineaţa pe tata. Era
supărat. Şi-a luat la revedere de la maică-mea, nu a vrut să mă ia cu el. A pus
numai mâna pe coada de la topor şi a plecat la Primărie. M-am strecurat cu alţi
copii pe după garduri şi am văzut cum i-au luat la bătaie pe jandarmi. I-au
bătut şi pe ruşi. Întâi, oamenii i-au refuzat frumos, dar când comuniştii i-au
ameninţat şi le-au spus că or să aibă de suferit toţi ai lor, s-a încins
bătaia. I-au fugărit din sat“, povesteşte Elena Alexoaie. Cu toate acestea,
comuna Roma a fost printre primele localităţi din ţară care au fost
colectivizate.
CUCERITĂ
CU TANCURILE ŞI TRANSFORMATĂ ÎN GULAG
După revolta din centrul satului,
două zile la rând, jandarmii au încercat în numele activiştilor de partid, care
nu mai îndrăzneau să vină la Roma, să „cucerească“ localitatea. Ţăranii au
rămas pe poziţii. Cei mai mulţi erau veterani de război, iar jandarmii nu au
reuşit să îi „dovedească“. A treia zi a venit însă Armata.
Satul a fost „cucerit“ cu tancuri şi cu trupe înarmate ca pentru război. A
urmat prigoana celor care au participat la revoltă. Cu oamenii recrutaţi din
sat şi transformaţi peste noapte în activişti şi informatori, Roma a fost
scotocită în căutarea „instigatorilor“ şi a „sabotorilor“ Republicii Populare
Române. „Stăteam închişi în casă şi mergeau soldaţii pe străzi şi, împreună cu
jandarmii, ridicau oamenii. Pe cei care s-au bătut la Primărie şi nu i-au lăsat
pe comunişti să le ia pământul. Tata a scăpat, pentru că nu a apucat să bată pe
nimeni. Şi l-au lăsat în pace şi informatorii de la Securitate. A fost o
minune, pentru că nu ştiam ce făceam fără el. Au venit cu tancurile în sat şi
au ţinut tot câmpul înconjurat cu tancuri trei zile“, povesteşte Elena
Alexoaie.
REPRIMAREA
Ţăranii
care au fost ridicaţi au fost apoi judecaţi în pripă şi trimişi la temniţă.
Bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă grea, niciunul nu s-a mai întors să
povestească. Au reuşit să trimită câteva scrisori acasă rudelor, dar după
aceea, doar tăcere. „Comuniştii aveau metodele lor de a-i pedepsi. Era clar că
nu voiau să se mai afle şi prin alte părţi, sau măcar să rămână consemnat
pentru posteritate ce s-a întâmplat la Roma. Era o sfidare a regimului şi aşa
ceva nu era acceptat“, spune Gheorghe Median.
sursa: adevarul.ro vineri, 2 mai 2014
